„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”

o perspectivă medicalo-creştină

Poruncă de căpătâi ne-a dat Domnul să ne cinstim părinţii. În Vechiul Testament, Isus Sirah sfătuieşte: „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui, pentru că milostenia arătată tatălui tău nu va fi uitată şi în pofida păcatelor tale se va zidi casa ta.”(Is. Sirah 3,12-14). Dacă nu ne respectăm părinţii, ne avertizează părintele Ilarion Argatu, Dumnezeu ne pregăteşte chiar în copiii noştri răzbunarea pentru păcatul nostru împotriva părinţilor. Niciodată fiul nu are voie să-ţi lovească părintele, indiferent de situaţie. Mâna, palma sau piciorul celui ce-şi loveşte părintele nu-i va putrezi niciodată, ci va rămâne astfel până la judecată, ca mărturie a încălcării poruncii a 5-a din Decalog. Iată ce mare preţ pune Domnul pe ascultarea de părinţi, pe care Însuşi a împlinit-o cu supunere.

Însă această poruncă mai are un aspect care nu trebuie neglijat: responsabilitatea părinţilor faţă de copiii lor. Probabil aţi auzit vorba care spune că „Părinţii mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii”. Părintele Arsenie Boca ne înfăţişează factorii care influeţează devenirea unui individ: ereditatea şi mediul. Cea dintâi ne arată că un copil este „sinteza” celor doi părinţi. Fiecare jumătate din materialul său genetic provine de la câte un părinte; astfel ni se oferă două şanse (în loc de una) pentru a fi sănătoşi. Dacă o genă e defectuoasă corespondenta ei (de la celălalt părinte) preia toată sarcina, iar copilul se naşte bolnav. Având în vedere întipărirea păcatelor în codul genetic(dovedită prin cercetări), e lesne de înţeles că acestea au urmări inevitabile asupra urmaşilor. Iată de ce nu suntem îndreptăţiţi spunând: „De ce să sufere copilul şi nu eu?”. Dacă nu ne ferim de păcate (mai ales cele mari), avem mari şanse la a ne condamna singuri copiii prin faptele noastre şi implicit pe noi înşine.

Mediul e cel cre influenţează dezvoltarea copilului chiar din clipa zămislirii, urmănd sarcina, naşterea, apoi educaţia.

Zămislirea. Starea părinţilor din momentul concepţiei se imprimă în copil: starea biopsihică (stres, oboseală, emoţii puternice), cea fizică (de ex. numărul total de neuroni), cea duhovnicească (dacă un copil e conceput în post, sâmbăta, duminica sau în perioada lunară a femeii, el va fi obraznic, neascultător, pentru că nici părinţii lui nu au ascultat de Dumnezeu). Dacă e conceput la beţie, se va naşte foarte probabil cu epilepsie (boală de nervi fără leac).

Sarcina. Pe toată durata ei, toate stările şi trăirile mamei se vor imprima în copil. Starea psihică (emoţii, tensiune, frică, sperieturi), fizică (orice problemă de sănătate), păcatele făcute de mamă – toate afectează copilul, care se va naşte cu o înclinare spre acestea, fumatul, consumul de alcool, cafea, droguri – toate fac rău copilului care, va fi şi predispus la aceste vicii. Orice imagine, orice film vede mama, orice muzică ascultă, dacă aude cuvinte urâte, insulte – toate vor afecta pruncul din pântece. Un lucru foarte important, căruia nu i se acordă atenţia cuvenită este abstinenţa totală a soţilor în perioada sarcinii şi chiar a alăptării. Împreunările soţilor în perioada sarcinii crează acestuia un mediu de creştere îmbibat cu hormoni sexuali, care vor face un copil înclinat spre precocitate sexuală, onanie, curvie. Întreaga stare duhovnicească a mamei influenţează copilul; acum e timpul să şi-l educe aşa cum vrea ea; acum copilul o ascultă necondiţionat; cum îl creşte, aşa îl are. De aceea este atât de important ca mama să ducă o viaţă liniştită, să fie spovedită şi împărtăşită.

Educaţia. După naştere, urmează educaţia şi exemplul personal al părinţilor. Aceştia au datoria să-şi supravegheze şi să-şi prevină copiii la timp asupra noutăţilor gingaşe despre rolul firii în viaţa omului. Ar putea să le facă şi puţină educaţie sexuală la vârsta cuvenită, explicându-le că apropierea fizică e ceva firesc, având rostul ei în căsătorie, dar în afara ei este păcat.

Ana-Maria Ioniţă, studentă Medicină