Gânduri de Paşti

Sărbătoarea de Paşti, pentru omul contemporan este un amestec de preocupări suplimentare materiale, iar pentru omul creştin adevărat un moment de reflecţie la drumul crucii pe care trebuie să-l urmăm fiecare din noi, în dorinţa de a-L urma pe Cel care a venit în lume, nu pentru a eradica suferinţa, ci pentru a demonstra că poate fi suportată şi chiar transformată în lucrare.

Acest drum al crucii, ca drum al spiritualizării noastre, câţi dintre noi îl urmăm şi-i înţelegem adevărata semnificaţie? De atâtea ori avem tendinţa de copiere a gestului, a mentalităţii încât ne confundăm cu persoane în care doar părem să ne regăsim. Facem din existenţa noastră cotidiană cam singura stare de a fi şi uităm că adevărata noastră casă este în ceruri.

În această existenţă opacă cerem mai multe lucruri de la viaţă iar când le primim uităm să mai mulţumim, şi aşa continuăm a ne număra printre acele persoane care primesc de la viaţă aur şi dau argint.

Însă, mai există puţine momente în care ne adunăm din risipirea noastră şi ne întoarcem la liniştea apelor curgătoare, a stelelor ce strălucesc deasupra pe cer, pentru a ne simţi din nou liberi. Se pare că mereu căutăm ceva, suntem un fel de călători în voia sorţii, spre destinaţia finală – adevărata noastră patrie.

Numai cufundaţi în această stare de meditaţie ne gândim că ajunşi în această lume de odihnă spirituală, singura întrebare valabilă rămâne – Ai iubit destul? Şi analizându-ne trecutul, conştientizăm că acum oricât ne-am grăbi e nefiresc de târziu în noi şi în lucruri, că oricât ne-am dori ceva în viaţă nu am îndrăznit să putem, că e o mare diferenţă în a visa şi a primi, în ceea ce-ţi oferă prezentul şi ce înseamnă eternitatea. Pentru că va veni o vreme în care nu va mai fi nici noapte, nici zi, nici întuneric şi nici lumină, nu vor mai fi nici lacrimi şi nici zâmbet, va fi doar o stare, o stare de fapt, în care acea parte redusă la singular va redeveni „noi” şi că va exista o singură întrebare care va dăinui – Ai dus misiunea ta la îndeplinire, chiar dacă, în drumul tău ai zburat cu aripile retezate ca un exerciţiu al voinţei tale?


Poate că da… pentru că timpul nu poate lua aripile păsării… pentru că vine o vreme în care aripile păsării se reduc la o singură pană, iar toată natura se reduce la o singură frunză ce adie iremediabil, ca apus al unei etape din ceea ce a însemnat o viaţă.

Şi totuşi, dincolo de victorii şi înfrângeri, evenimentele continuă să curgă în drumul lor, şi peste puţin timp va fi Învierea Domnului.

Pentru acei care în existenţa lor au dorit să-L urmeze pe Hristos, să-L imite în faptele lor, având ca scop dobândirea unei vieţi morale şi trăirea unei stări de înnoire spirituală, închei cu câteva versuri ale lui Tudor Arghezi:
„Voi cei ce-aţi plâns în întuneric,
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră îngenunchiere, sculaţi:
Hristos a Înviat”

Acesta este un gând final, creştin, cu un Hristos biruitor care ne aşteaptă la capătul drumului ca o înflorire a noastră în ceruri.