Televiziunea – quo vadis?

Motto:
Volumul de timp consacrat televiziunii este egal cu cel alocat muncii, aproximativ 39 miliarde de ore. Specialiştii afirmă că dacă nu ar fi existat televiziunea, produsul industrial brut s-ar fi dublat!

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode şi tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicaţie a imaginilor în mişcare. Ca şi radioul, televiziunea este o invenţie a perioadei interbelice, deşi primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea. Televiziunii îi vor trebui mai puţin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială.

Efectele dăunatoare ale televiziunii asupra audienţei se pot grupa in mai multe categorii: sociale, politice, psihologice si medicale. Printre ele se află folosirea mediului pentru propaganda de stat sau comercială. În această ordine de idei, cu toţii suntem conştienţi că în momentul când privim la televizor suntem bombardaţi cu o serie idei; ne sunt induse o serie de reacţii, atitudini, sentimente; ne este prezentat un personaj în defavoarea altuia, un produs ca fiind cu mult mai bun decât celălalt.

“Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti...” (Ieşirea 20, 4-5 ş.u.). A doua poruncă a decalogului. Aceasta are în vedere modul în care noi trebuie să-L cinstim pe Dumnezeu şi să ni-l “reprezentăm” în relaţia Sa cu creaţia. Cu alte cuvinte, porunca interzice orice formă de idolatrie din conştiinţa religioasă, adică orice substituire a prezenţei lui Dumnezeu cel adevărat cu falsa prezenţă a unui idol. În epoca modernă există forme de idolatrie mult mai subtile, de care uneori nici nu suntem conştienţi, pentru că fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. Toate acestea iau locul prezenţei lui Dumnezeu în sufletele multora dintre noi.

Unul din idolii omului modern este televizorul. Oamenii, vor să alunge plictiseala, apatia, deznădejdea, singurătatea, cu televizorul, neştiind că, de fapt, se afundă tot mai adânc în ele. Din cauza efectului subliminal al televiziunii, care împiedică conştientizarea deplină a informaţiei, omul este practic remodelat; este asemenea unui robot dirijat să facă şi să creadă ceea ce i se spune. Oamenii nu-şi dau seama că televizorul îi introduce într-o stare semi-hipnotică ce diminuează puterea de judecată nu numai în acel moment dar şi mult după. Astfel, televizorul ajunge să ne dicteze viaţa de zi cu zi, manipulându-ne să ne însuşim păreri şi atitudini ca acelea vizionate.

Neuropsihologii afirmă, pe baza studiilor efectuate, că televizorul afecteaza cortexul prefrontal, adică partea creierului uman, unde sunt mediate procesele mentale superioare, funcţiile executive. Mai mult, emisfera stângă, care se ocupă cu organizarea, analiza şi judecata datelor primite, este inhibată. Iniţiativa, creativitatea, curiozitatea, discernământul şi judecata sunt alterate semnificativ. Pe termen lung, vizionarea TV poate împiedica implicarea în propria existenţă, poate pasiviza planificarea activităţilor viitoare sau poate scădea perseverenţa, voinţa şi dispoziţia de a urmări activ rezolvarea unei probleme. Afectarea cortexului prefrontal se manifestă în activitatea cotidiană prin neglijenţă şi delăsare, aspontaneitate, săracie şi stereotipuri verbale.

“Televizionarea” este o activitate improprie funcţionării şi dezvoltării creierului (în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea creierului, cercetările efectuate au demonstrat că un rol esenţial îl au atât factorii genetici, cât şi experienţa avută de om, mai ales până în momentul maturizării scoarţei cerebrale). Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare. Astfel, neuropsihologii constată că, pe parcursul vizionării TV, activitatea emisferei stângi (emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite; emisfera dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic: nu descompune şi nu decodează informaţia în părţile ei componente) se diminuează extrem de mult, comunicarea interemisferică slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într-un ritm predominant alfa. Mai mult decât atât, pe parcursul vizionării TV, măsurătorile au indicat o deplasare a vârfului spectrului de activitate electrică corticală dinspre undele beta, către undele alfa şi teta, cu o puternică predominanţă a spectrului undelor alfa (undele beta apar în creier pe parcursul proceselor de gândire, de analiză şi de decizie, în majoritatea stărilor de veghe, atunci când mintea este concentrată asupra unei sarcini, a unei activităţi oarecare; undele alfa domină activitatea corticală în momentul în care persoana se află într-o stare de relaxare; undele teta sunt cele care definesc starea de somn uşor şi anumite stări meditative). Astfel, nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televizor deoarece emisfera stângă a creierului nostru nu este operaţională.

Dacă vizionarea se desfăşoară intensiv încă din primii ani de viaţă, în perioada 2-5 ani şi, mai târziu, la 5-14 ani când, practic, se dezvoltă creierul, atunci această activitate poate cauza o anumită atrofiere corticală, o dezvoltare insuficientă a unor arii neuronale şi aceasta atât prin privarea de stimulii necesari vârstei, cât şi prin presiunea inhibitorie pe care vizionatul o exercită, spre exemplu, asupra funcţionării emisferei stângi. În mod rezumativ, problemele apărute în urma vizionării TV se regăsesc în tabloul simptomatologic al sindroamelor LD (probleme de învăţare) şi ADHD (probleme de atenţie şi hiperactivitate).

În continuare vom da un singur exemplu: boala Alzheimer. Aceasta este o afecţiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcţiilor de cunoaştere ale creierului, cu pierderea capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalităţii sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demenţă. Referitor la mijloacele de prevenire ale acestei boli, se pare că menţinerea unei activităţi intelectuale continue (cititul, participarea la diverse activităţi socio-culturale, etc.) ar diminua riscul de îmbolnăvire. Dimpotrivă, privirea îndelungată, pasivă, a emisiunilor de televiziune ar avea efect dăunător.

Totuşi nu putem să trecem cu vederea faptul că televizorul nu este un lucru rău per se. Dar, având în vedere contextul actual, el a devenit, în mod voit, un mijloc extrem de eficace de manipulare, iar în mod involuntar, un mijoc de inhibare a dezvoltării creierului. Este adevărat că selectarea programelor TV trebuie făcută cu discernământ, însă mediul existenţei televiziunii este unul care face aproape imposibilă creşterea grâului în lanul de neghină.

Alexandru Gheorghiu , masterand