luni, martie 26, 2007

Răspundem cititorilor:

1. Creştinul: Părinte, la ce moment începe o zi de post şi la ce moment se încheie?
Preotul: Deşi ziua liturgică începe seara, odată cu slujba vecerniei, ziua de post începe odată cu ziua calendaristică, adică la miezul nopţii, orele 000 şi se sfârşeşte la aceeaşi oră. Referitor la sărbătorile mari (Sf. Paşti, Naşterea Domnului) care sunt precedate de anumite perioade de post, dezlegarea la mâncărurile de dulce o avem după întoarcerea de la Sf. Liturghie. Deci, mai întâi dăm cinstea cuvenită sărbătorii şi apoi ne bucurăm de mâncărurile pregătite pentru asemenea sărbătoare.
2. Creştinul: Când se face slujba litiei?
Preotul: Slujba litiei se face în ajunul marilor sărbători – praznice împărăteşti şi sărbători în cinstea sfinţilor. Slujba litiei este inclusă în rânduiala vecerniei şi la ea se aduc 5 prescuri (după cum Mântuitorul a săturat cu 5 pâini şi 2 peşti o mulţime foarte numeroasă de oameni), grâu, vin şi ulei – care sunt binecuvântate spre sfârşitul slujbei.

3. Creştinul: Cum trebuie să întâmpinăm preotul, când acesta ne vizitează casele şi ne vesteşte Naşterea şi Botezul Domnului?
Preotul: Este foarte important acel moment pentru casa fiecărui creştin întru-cât preotul având icoana Naşterii Domnului şi binecuvântând casa, după ce cântăreţul a cântat mai întâi troparul Naşterii, casa creştinului devine astfel un Betleem spiritual al prezenţei lui Hristos.
La Bobotează, deasemeni preotul stropeşte casele creştinilor cu aghiazmă mare (păstrată cu grijă în Sf. Biserică de la Boboteaza anului anterior) şi astfel prin stropire cu această apă sfinţită se îndepărtează răul iar harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în casa aceea. Toate însă se fac cu credinţa în Dumnezeu, nu ca o lucrare magică.
Sunt locuri unde creştinii aşteaptă pe preot postind, tămâiază casa, citesc rugăciuni, îl întâmpină cu o lumânare aprinsă, încearcă să fie acasă cât mai mulţi membri din familie şi trăiesc aceste momente cu un fior duhovnicesc deosebit. Nu trebuie să renunţăm sau să banalizăm bunele obiceiuri creştineşti ci, dimpotrivă să le dezvoltăm, învăţându-i şi pe alţii.

4. Creştinul: Ce reprezintă liturghia (lumânarea aprinsă, prescura, pomelnicul)?
Preotul: Este impropriu să o numim liturghie. Sf. Liturghie este slujba în sine, în timpul căreia se aduce jertfa cea sângeroasă a Legii celei noi. Ceea ce aduc creştinii la Sf. Altar (lumânarea, prescura şi pomelnicul) reprezintă jertfa creştinului şi rugăciunea sa, adusă la preot pentru ca cei din casa sa să fie pomeniţi în Sf. Altar. Acele pomelnice, dacă sunt aduse dimineaţă, sunt pomenite la Proscomidie, iar dacă sunt aduse mai târziu sunt pomenite în taină de către preot.
Facem menţiunea că lumânarea nu o cumpărăm de la chioşcuri sau din piaţă, ci de la Sf. Biserică. E de preferat să cumpărăm 1-2 lumânări de la Sf. Biserică, decât 7-8 din altă parte.

Niciun comentariu: